Viața vine fără manual de utilizare

Suntem copii și lucrurile par că se întâmplă după un tipar anume: mergem la școală, ne jucăm cu prietenii în vacanță, învățăm să citim și să descifrăm ce ni se întâmplă. Sau lumea din jur.

Apoi, avem nevoie să o apucăm pe o cale, unii dintre noi aleg o facultate și o carieră anume, ne alegem partenerii de viață.  Ne dotăm cu tot ceea ce credem că ne poate fi de folos pe acest drum.

Între timp, viața se întâmplă: nu iți mai place ce faci sau nu mai poți rămâne în acel loc profesional. Sau faci un burn out și pur și simplu ai nevoie să pleci: dintr-un context, o relație sau job.

Intri într-un context nou și iar ai nevoie iar să înveți chestii noi, ai nevoie de induction sau upskilling, ți-e teamă să nu pari expirat, înveți cum e cu zoom, alte aplicații utile, înveți chiar să faci frumos în fața camerei video, încercănd să păstrezi conexiunea umană. Ecranul ăsta care e mereu între noi și ceilalți oglindește multe despre noi: suntem noi, cei autentici? Știm, oare, să dăm la timp share screen intr-o ședință, dar ce facem dacă ne pică conexiunea în timpul unui curs?

Cumva, pare din nou, că știm ce să facem, știm cum să ne adaptăm, avem chiar și rețete bune. Mie mi se părea, de exemplu, că toate lumea știe business, mai puțin eu. Sau mai aveam nevoie să mi se explice cum să folosesc anumite tools, aveam nevoie de ceilalți care știau să facă ceea ce eu nu știu. Și care să îmi explice rețeta perfectă după care să mă ghidez: se ia un anumit număr de ani, se pun deoparte, se adaugă ierburi aromate și câteva diplome, iar la final totul iese perfect. Așa, ca la școală: sunt atentă, învăț tot, iau zece și coroniță.

Ce simplu, nu?

Viața, însă, vine fără manual de utilizare. Vine ca un vărtej. Câteodată, te aruncă de pereți, te pune la încercare. Și aici nu știi ce e de făcut. La pagina 46 din cartea vieții nu scrie nimic despre vârtej și despre ce să faci, astfel încât să ieși nezdruncinat la final. Nimeni nu îți poate garanta, de exemplu, că dacă faci pasul x, vei fi fericit. Avem în comun acest vârtej, dar fiecare ieșim din el în felul propriu.

Așadar, ce am învățat eu din vârtejul ultimilor doi ani este că am nevoie să fac liniște în jur, să mă uit la mine cu atenție, să iau o foaie (sau chiar un caiet colorat) și să mă întreb, pe mine, ce vreau să fac cu viața mea. Nimeni nu are răspunsuri general valabile. Vestea bună este că ne găsim răspunsul în noi. Răspunsurile, de fapt.

Și asta pentru că viața vine fără manual de utilizare. Pentru că nu avem nevoie de el. Avem nevoie doar de noi.

 

 

Sursa foto: Ben White, Unsplash.

Please follow and like us:
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *