Femeile, mâncarea și emoțiile

“Știți pe cineva care să aibă o relație complet sănătoasă cu mâncarea? Mă refer la cineva care să nu aibă pofte, care să nu devină neliniștit din cauza anumitor mâncăruri și care să nu mănânce din rațiuni emoționale în loc să se așeze la masă doar de foame? Știți pe cineva care nu mănâncă niciodată gândindu-se doar la cum să slăbească, cineva care să nu se simtă niciodată vinovat după masă și care să nu se fi simțit niciodată copleșit de gânduri legate de mâncare și de sentimente contradictorii legate de ceea ce ar trebui sau nu ar trebui să mănânce?”

Andy Puddicombe

Dacă aș povesti la o cafea cu Andy Puddicombe, expert în meditație și fondatorul Headspace, i-aș răspunde că pur și simplu nu prea mai cunosc pe nimeni acum care să mănânce fără să fie invadat de gânduri și emoții de tot soiul. Adică să mănânce cu adevărat pentru că îi este foame. Suntem condiționați de ceea ce mâncăm, de ce gândim despre noi atunci când mâncăm sau de ceea ce cred ceilalți despre noi atunci când noi mâncăm.

Și chiar, e cineva care să nu aibă sentimente contradictorii legate de mâncare? Poate că acum zece ani, situația era altfel, dar între timp multe s-au schimbat.

Ai început să mănânci mai mult. Și pentru că mănânci mult, nu te mai încap hainele, nu mai găsești măsura potrivită și, ce să vezi, cumperi eșarfe, bijuterii și pantofi. Sau haine neapetisante care încep cu X sau XX.

Pentru că și tu, ca oricare dintre noi, atunci când ai o greutate diferită de măsurile pe care le găsești în magazine, simți nevoia de frumusețe.

Deși nu prea mai știi cum e să fii frumoasă…

Și e cam greu să te simți frumoasă atunci când nu mai încapi pe scaunul din avion, când vânzătorii de iluzii îți oferă pliante pentru slăbit (îți amintești insigna aia cu: slăbește acum, întreabă-mă cum?) sau primești priviri critice, mai ales ale vânzătoarelor din magazinele chic. Sau atunci când, paradoxal, nu exiști nici chiar pentru tine.

Îți e rușine. Rușine că ai ajuns așa. Că nu ai voință, ca nu te ții de dietă (a câta, oare?), că nu vrei să mergi la sală pentru că îți este greu. Rușine că tipul ăla mișto din aeroport nici măcar nu și-a oprit privirea asupra ta, sau că cei apropriați îți mai recomandă cu un zâmbet fals vreun nutriționist sau ultima dietă la modă. Și multe  alte sfaturi (necerute și nedorite).

Rușine și frică.

Frică să te privești în oglindă, să ieși din acest cerc vicios al mâncatului, să ieși din carapacea ta extrem de confortabilă. Să iubești din nou. Teama că tu nu contezi, că nu mai iese nimic, că pur si simplu nu exiști. Că nu vei rezista nici azi în drum spre birou mirosului apetisant de merdenele sau de pâine proaspătă. Oh, Doamne, cum miros toate astea!

Rușine, frică și tristețe.

Tristețe că ești singură, că nu ai găsit încă sufletul pereche, că de Revelion stai iar acasă pentru că nu ai ce să pui pe tine. Tristețe că dacă te exprimi și te arăți așa cum ești cu adevărat, te vor părăsi.

Rușine, frică, tristețe și furie. 

Furie că nu mai știi ce să faci, că nu te mai înțelege nimeni.

Îmi amintesc că atunci când am fost ultima data la nutriționist, acum vreo 4 ani, am fost “cuminte” cam 3 luni: fără sare, alcool, dulciuri, mâncat la ore fixe, ce să zic, eram chiar o sfântă! Ei bine, momentul suprem a fost când m-am năpustit într-o gogoașă pe rue de Bailly, în Bruxelles și am ramas foarte dezamagită că nici măcar nu era gustoasă. 4 luni de dietă strictă duse pe apa sâmbetei și nici măcar nu am nimerit o super gogoașă! Hmmmmmm…

Așa mi-am dat eu seama că dietele nu funcționează: se bazează pe control, rușine și apoi pe învinovățirea că nu ai reușit nici de data asta! Sunt bune numai să ne arate cu degetul toate slăbiciunile noastre.

Deprivarea nu funcționează.

Să nu te privești în ochi nu funcționează.

Să nu te asculți, să nu te iubești pe tine creează un gol enorm pe care mereu încerci să îl umpli (degeaba) cu mâncare.

Mâncăm pentru că credem că nu suntem suficient de buni, pentru că în copilărie în loc de iubire am primit mâncare din belșug (sau nu), pentru că nu știm cum să punem limite sănătoase în relațiile profesionale și, mai ales, personale. Mâncăm pentru că nu mai cunoaștem gustul plăcerii, pentru că le permitem altora să aibă putere asupra noastră. Pentru că nu știm ce să facem cu ceea ce simțim. Ne aruncăm în mâncare când, de fapt, simțim furie, tristețe, rușine sau frică. Sau alte emoții pe care învățăm să le spunem pe nume.

Poate că primul lucru pe care ai putea să îl faci este să te întrebi cât mai des: DE CE ÎMI E FOAME, DE FAPT?

Poate că îți este foame de a fi îndrăgostită din nou de un tip și mai mișto decât ăla din aeroport, foame de a te privi cu admirație în oglindă, foame de a ști că tu contezi cu adevărat, foame de o schimbare majoră în viața personală sau profesională. Sau în ambele. Foame de a arăta bestial în rochia de seară pe care ți-o dorești de ceva ani.

Sau foame pe bune de o merdenea aburindă.

Sau foame de TINE, cea adevărată.

 

ȚIE  DE  CE  ÎȚI  E  FOAME,  DE  FAPT?

Please follow and like us:
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *