De ce plecăm când plecăm?

Cu toții am plecat într-o bună zi de la joburi pe care le-am iubit.

Sau nu.

Am plecat după câteva luni, ani sau prea mulți ani.

Într-o bună zi am decis să zicem cu voce tare ceea ce ne tot spuneam în gând, ca o mantră. De multe luni. Și asta pentru că fricile își făcuseră culcuș trainic în inima noastră.

Am decis, am făcut curat pe birou și am plecat.

Dar DE CE totuși plecăm?

Sunt sigură că există mii de motive. Pentru că nu ne place jobul – pentru altceva bătusem palma la început și s-a dovedit complet altceva, pentru că am ajuns într-o relație imposibilă cu șeful/șefa, mediul este prea toxic, munca noastră nu este recunoscută ( e datoria noastră deci totul e for granted) și multe altele.

Sau pentru că ne îmbolnăvim, corpul ne dă semne că nu îi este bine, ne îngrășăm, avem insomnii, sau poate suntem direct in burnout.

Dar cred că, de fapt, ceea ce ne face să plecăm este mult mai puternic și are legătură cu noi care am crescut și vrem să construim. Și punem suflet. Și nu (mai) avem unde.

Plecăm pentru că timpul devine atât de prețios încât ne schimbăm prioritățile, iar sufletul nostru începe să tânjească. După respect, recunoaștere, libertate…și câte or mai fi.

 

Sufletul tău după ce tânjește?

 

 

Please follow and like us:
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *